Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni pînă vineri 08:00 - 17:00

Plus trei oficii poștale renovate la activ

4 August 2016
Două localități din raionul Strășeni au avut parte de o redeschidere fastuoasă a oficiilor poștale. Tot astăzi și la Chișinău a fost redeschis, după reparații, oficiul poștal MD 2025, amplasat pe strada Malina Mică. Astfel, atât în capitală, cât și în satele Cojușna și Micăuți, au apărut oficii moderne, dotate tehnic cu cele necesare. La evenimentul oficial a participat directorul general al Î.S. ”Poşta Moldovei”, domnul Serghei Nastas, directorul Centrului de Poștă Strășeni, domnul Victor Capațina, viceprimarul satului Cojușna, domnul Igor Creciun, primarul satului Micăuți, domnul Vasile Dolghii, dar și șefii oficiilor poștale: Cojușna – Natalia Cricovan, Micăuți – Maria Dorgan, Chișinău, MD 2025 – Irina Popa.
 
Directorul general, domnul Serghei Nastas, în discursul său a menţionat că reînnoirea oficiului poștal face parte din cadrul unui proiect amplu de renovare a birourilor poștale, care a fost posibil datorită activității economico-financiare pozitive din anii curenți. În acest sens, cele trei oficii au fost renovate în totalitate.
 
Oficiile Î.S. ”Poșta Moldovei” au fost dotate cu echipament de calcul modern, astfel fiind asigurate toate condițiile necesare nu doar pentru desfășurarea activității angajaților, dar și pentru comoditatea clienților.
 
La fel, directorul general al Î.S. “Poşta Moldovei”, Dl Serghei Nastas, şi-a exprimat speranţa că, odată cu deschiderea unor astfel de oficii poştale rurale moderne, va fi posibilă majorarea veniturilor întreprinderii, satisfacerea necesităţilor clientelei, dezvoltarea infrastructurii Î.S.”Poşta Moldovei” şi transformarea acesteia într-o întreprindere prosperă cu norme înalte de calitate. Spre final, domnul Nastas a felicitat întregul colectiv al Centrului de Poştă Strășeni, dar și echipa oficiului MD 2025, dorindu-le realizări frumoase în activitatea profesională, dar și atragerea mai multor clienți fideli.
 
De asemenea, proaspăt investit în funcție, directorul Centrului de Poștă Strășeni, domnul Victor Capațina a ținut să accentueze importanța întreprinderii de stat "Poșta Moldovei", dar și abilitatea acesteia de a se implica în noi proiecte profitabile întru dezvoltarea serviciilor și ridicarea acestora la un nivel avansat.
 
Unul din principalele obiective ale Î.S. ”Poşta Moldovei" este asigurarea prestării serviciilor poştale de calitate, cu o cultură de deservire înaltă și la preţuri accesibile. Acest fapt fiind realizabil prin ridicarea nivelului de calificare şi profesionalism al salariaţilor, amenajarea şi modernizarea oficiilor poştale, dar și crearea condiţiilor de muncă în conformitate cu cerinţele standardelor internaţionale.