Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni pînă vineri 08:00 - 17:00

Î.S. “Poșta Moldovei” organizează “Ziua Abonatului”

5 Decembrie 2016
În cadrul campaniei de abonare, Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei” vă invită să participați la evenimentul anual “Ziua Abonatului” .
 
Startul acţiunii va fi dat vineri, 9 decembrie 2016, ora 10.00, la oficiul poștal MD-2012, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 134.
 
În această zi, toate oficiile poştale din ţară vor avea uşile larg deschise pentru deservirea clienților, invitaţi să beneficieze de reduceri la abonarea ediţiilor periodice republicane.
 
Cu acest prilej, Î.S. „Poşta Moldovei” a tipărit "Catalogul ziarelor şi revistelor 2017".
 
În anul curent redacţiile oferă o reducere de preţ de la 5 la 25% pentru toate ediţiile periodice incluse în catalogul destinat Zilei Abonatului. Potențialii abonați vor beneficia de surprize.
 
La festivitate vor participa conducerea Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi a Î.S. „Poşta Moldovei”. Evenimentul este organizat anual în colaborare cu editorii de presă din Republica Moldova.
 
În acest sens, invităm toți doritorii să participle la acest eveniment.