Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni pînă vineri 08:00 - 17:00

Mai aproape de clienții din Hâjdieni

24 Octombrie 2018
După o reparație capitală, în satul Hâjdieni din raionul Glodeni a fost deschis un nou oficiu poștal. Oficiul poștal MD-4924 și-a început activitatea la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a căpătat un nou aspect cu interior modern și confortabil, atât pentru clienți, cât și pentru membrii echipei „Poșta Moldovei”.
 
Deschiderea oficiului poștal a avut loc într-o atmosferă festivă. Evenimentul a demarat cu discursul rostit de către directorul Centrelor de Poștă Bălți, Fălești și Glodeni, care a salutat publicul menționând importanța modernizării rețelei poștale în toată țara. „Asistăm la deschiderea unui nou oficiu poștal. Cu acest prilej, îmi doresc să felicit colegii și să le urez baftă în activitatea lor. Cu ajutorul administrației Î.S. „Poșta Moldovei” putem face lucruri frumoase și mă bucur că numărul noilor oficii crește an de an, ceea ce demonstrează că se muncește și se investește în modernizare. Să fie într-un ceas bun!”, a felicitat solemn pe cei prezenți la eveniment d-nul Ion Guțu.
 
Oficiul poștal MD-4924 a fost dotat cu echipament de ultimă generație pentru deservirea rapidă și calitativă a clienților. „Suntem recunoscători pentru noul oficiu. Toată echipa este mulțumită și nerăbdătoare să înceapă lucrul în noile condiții pe care ni le-a oferit întreprinderea", a menționat Aliona Martin, șefa oficiului poștal Hâjdieni.
 
Cu scop de accesibilizare și ridicare a calității serviciilor prestate, "Poșta Moldovei" continuă intensiv implementarea proiectului de extindere națională pe tot teritoriul republicii.