Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni pînă vineri 08:00 - 17:00

Încă un oficiu poștal renovat, inaugurat azi în satul Mihăilenii Vechi, raionul Râșcani

5 Iulie 2019
Pe lângă locuitorii satului Baroncea din raionul Drochia, astăzi, 5 iulie 2019, de un oficiu poștal de standard european s-au pucurat și locuitorii din satul Mihăilenii Vechi, raionul Râșcani.
 
Ca și la Baroncea, la eveniment a fost prezentă conducerea Î.S. ”Poșta Moldovei” alături de ceilalți colegi din Centrele de Poștă Râșcani, Edineț, Drochia și Bălți.
 
În cadrul părții festive, dl Veaceslav Dragot, șef Direcție Logistică, a relatat despre starea oficiului de până la renovare, dar și despre starea actuală a oficiului: „Oficiul poștal a fost modernizat în interior, a fost instalat mobilier nou, s-a pavat teritoriul din jurul oficiului”. Totodată, acesta a felicitat colectivul oficiului poștal MD-5626 și clientela care urmeză să fie deservită în cadrul noului oficiu poștal.
 
Directorul Centrului de Poștă Râșcani, dna Svetlana Miron, a mulțumit administrației Î.S. ”Poșta Moldovei” pentru faptul că implementează în permanență proiecte binevenite atât pentru clieții întreprinderii, cât și pentru angajații acesteia.
 
Prezentă și la acest eveniment, dna Galina Mosoric, director al Centrului de Poștă Edineț, și-a felicitat colegii și a menționat importanța renovării oficiilor poștale: „După cum ați observat, Î.S. ”Poșta Moldovei” are grijă de condițiile de muncă a angajaților și, practic, în fiecare săptămână deschide oficii poștale noi și moderne”.
 
Dl Anatolii Bugai, directorul Centrului de Poștă Dochia, și-a felicitat colegii, menționând importanța enormă a poștei pentru populație.
 
Gazda evenimentului, dna Lidia Musteață, a adus cuvinte de laudă și mulțumire pentru conducerea Î.S. ”Poșta Moldovei”, spunând că noul oficiu o să le ușureze mult munca și o să mărească gradul de satisfacție a clienților în proceul deservirii acestora în oficiul renovat.