Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni pînă vineri 08:00 - 17:00

Ziua mondială a lucrătorului poștal

9 Octombrie 2012
Deja de mai bine de 130 de ani, la 9 octombrie, în întreaga lume, este marcată Ziua Mondială a Poştei. Tot în această zi în republică se sărbătoreşte şi Ziua profesională a lucrătorului poştal.
 
La 8 octombrie 2012, Î.S. "Poșta Moldovei" a întrunit ședința festivă consacrată sărbătorii profesionale a lucrătorului poștal, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, administrația întreprinderii, precum și salariați din sectorul poștal al țării.
 
Cu un mesaj de felicitare către angajați au venit domnul Pavel Filip, ministru Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, doamna Ludmila Corceac, prim director general adjunct al Î.S. "Poșta Moldovei", doamna Ludmila Buzu, director general adjunct al Î.S. "Poșta Moldovei", domnul Sergiu Batiușca, director general adjunct al Î.S. "Poșta Moldovei", domnul Ion Pîrgaru, președintele Federației Sindicatelor din Comunicații.
 
Chiar dacă locul scrisorilor este ocupat de e-mailuri, poşta rămâne o structură importantă în viaţa cotidiană și în economia țării. La sate, oficiile poştale nu doar recepţionează şi distribuie trimiteri poştale interne şi internaţionale, dar au devenit centre de comunicare, de acces la Internet. „În era societăţii informaţionale pentru a face faţă noilor realităţi trebuie să fii cu un pas înainte, să dai dovadă de spirit de iniţiativă şi de creativitate. Astăzi poşta trebuie să continue inovaţiile, să dezvolte servicii poştale eficiente şi accesibile, să adopte standarde comune şi să utilizeze tehnologiile noi pentru diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor", a menţionat Pavel Filip, în discursul său de felicitare adresat lucrătorilor poștali. Ministrul a venit cu urări de succese, noi realizări și sănătate tuturor angajaților Î.S. "Poșta Moldovei", precum și familiilor acestora.
 
Nu a întîrziat să-i felicite pe angajații întreprinderii și conducerea acesteia.Dna Ludmila Corceac, a subliniat faptul că Î.S. „Poşta Moldovei" face parte din marea familie a celor peste 660 000 de instituţii poştale din lume.  Anul acesta, la 16 noiembrie, se împlinesc şi 20 ani de la aderarea R. Moldova la Uniunea Poştală Universală - principalul forum de cooperare între administraţiile poştale internaţionale. Uşile poştei sunt deschide pentru toţi, indiferent de statutul social sau mediul de trai, confirmând, zi de zi, universalitatea serviciilor poştale. Către Ziua Mondială a Poştei - 9 octombrie - ne adresăm cetăţenilor cu îndemnul de a păşi pragul Oficiilor poştale şi a beneficia de diversitatea serviciilor tradiţionale şi moderne pe care le oferă poşta".
 
Conducerea întreprinderii nu a ezitat să felicite toți angajații Î.S. "Poșta Moldovei" cu decernarea Diplomei de Aur în domeniul calității serviciului poștal și cu Diploma de Argint pentru calitatea serviciului EMS, care au fost obținute de către operatorul național recent, la Congresul Uniunii Poștale Universale, subliniind faptul că acesta este meritul comun al tuturor angajaților Poștei Moldovei.
 
Pentru a menționa cei mai buni angajați ai Î.S. "Poșta Moldovei" au fost acordate diplome de onoare cu distincția cel mai bun angajat.
Sărbătoarea s-a încununat cu un spectacol de teatru, care a fost oferit cu mare drag de către administrația Î.S. "Poșta Moldovei" și Federația Sindicatelor din Comunicații.