Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni pînă vineri 08:00 - 17:00

Cu două mașini de încasare mai mult, în parcarea ÎS “Poșta Moldovei”

4 Februarie 2016
Î.S. „Poșta Moldovei” a fost dotată cu încă două mașini noi de încasare care vor deservi capitala. Acest fapt  ar însemna că prin intermediul transportului instituționalizat, banii acumulați la oficiile poștale pentru facturi sau transferuri urmează a fi aduși și depozitați la ghișeul principal. Interiorul automobilelor a fost conceput pentru transportarea resurselor financiare în maximă siguranță. Acesta a fost dotate cu gratii speciale.
 
Noile achiziții urmează să ofere nu doar condiții bune de lucru șoferilor dar și să asigure protecția banilor adunați. Serghei Nastas, directorul instituției a ținut să precizeze importanța modernizării segmentului destinat transportărilor pentru a insufla încrederea în serviciile oferite de Î.S. „Poșta Moldovei”. Respectiv, pentru obținerea unui rezultat pe măsură, instituția contribuie la înnoirea rețelei de transport auto, în special a celei responsabile de încasări.
 
Pe parcursul ultimilor doi ani, Î.S. „Poșta Moldovei” a procurat 25 de automobile care deservesc rutele raionale: 5 mașini sunt responsabile pentru transportări municipale iar 2 automobile pentru rutele republicane și 6 automobile pentru serviciul „Curier rapid”. Atât numărul vehiculelor care transportă scrisori și colete cât și numărul mașinilor de încasare urmează să crească în următorii ani pentru a spori livrarea rapidă și calitativă a serviciilor poștale.