Uniunea Poştală Universală (UPU) este o organizaţie interguvernamentală şi o agenţie specializată în componenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la Bern, Elveţia. A fost înfiinţată la 9 octombrie 1874, UPU include 190 de ţări-membre, care formează teritoriul poştal unic pentru schimbul reciproc al trimiterilor poştei de scrisori.
Uniunea Poştală Universală (UPU), este principalul forum de cooperare între toţi participanţii sectorului poştal, care permite întreţinerea unei adevărate reţele universale oferind produse şi servicii poştale moderne.
Ca agenţie specializată a Naţiunilor Unite, organizaţia are un rol consultativ, de mediere, de legătură şi asigură asistenţa tehnică dacă e necesar. Ea stabileşte regulile pentru schimburile poştale universale şi face recomandări pentru creşterea volumului de corespondenţă.
Organul suprem al Uniunii Poştale Universale este Congresul, şedinţele căruia se desfăşoară odată la cinci ani. Limba oficială a Uniunii este limba franceză. Limbile engleză, arabă, chineză, spaniolă, portugheză, rusă – sunt limbi de lucru.
Odată în cinci ani la Congresul UPU se stabilesc decizii strategice importante, care stabilesc dezvoltarea serviciilor poştale universale. Astfel administraţiile poştale membre la UPU activează în baza Actelor semnate la Congres.
În cadrul Congresului XXIII al UPU de la Bucureşti au fost dezbătute mai multe acte UPU. Unul din actele fundamentale este – Strategia Poştală Mondială de la Bucureşti. Proiectul Strategiei include 5 scopuri şi căile de realizare: Serviciul Poştal Universal, Calitatea prestării serviciilor şi eficienţa reţelei poştale, pieţile şi îndestularea aşteptărilor clienţilor, reforma şi dezvoltarea poştală, cooperarea şi intercaţiunea părţilor implicate în activitatea poştală. Actele semnate la Congres vor fi supuse procedurii ulterioare de ratificare, devenind cadrul legal necesar activităţii serviciuliui poştal la nivelul standardelor internaţionale.
Împreună cu cele 191 de ţări-membre ale sale, această agenţie specializată a Naţiunilor Unite îndeplineşte un rol de a îndruma, de a medita şi de a lega, şi furnizează, dacă e nevoie, o asistenţă tehnică. Ea fixează reguli pentru schimburile poştei internaţionale şi formule de recomandări pentru a stimula creşterea volumului curierului şi pentru a ameliora calitatea serviciilor oferite clienţilor.
Republica Moldova este membru plenipotenţiar al UPU din 16 noiembrie 1992. Din anul 1997, Republica Moldova a aderat la Actele UPU.
Din anul 1997, Republica Moldova a aderat la Actele UPU, care au fost ratificate de către Parlamentul Republicii Moldova la 30.09.2004 (Legile nr. 318-XV; nr. 319-XV; nr. 320-XV; nr. 321-XV din 30 septembrie2004).
Apartenenţa UPU oferă mari oportunităţi ţării noastre:
-
posibilitatea expedierii mondiale ale trimiterilor, accesul la experienţa bogată a administraţiilor poştale dezvoltate;
-
primirea ajutorului tehnic, consultativ etc. din partea Biroului Internaţional şi a altor organizaţii;
-
asistenţă tehnică privind promovarea tehnologiilor noi poştale, oferirea burselor de participare la seminare, conferinţe şi de perfecţionare a cadrelor.
Srategia UPU
Evoluţia mediului şi noile provocări comerciale cer punerea în aplicare a unei strategii mondiale solide, definind obiective precise, delimitând slăbiciunile şi găsind soluţii la chestiunile cu care operatorii poştali se confruntă. Planificarea strategică ajută poştele membre al UPU să-şi deschidă noile lor provocări şi să-şi adapteze foncţionarea lor la evoluţia sectorului.
Rezultă din procesul de planificare strategică, din care fiecare ţară membră face parte, Strategia Poştală mondială – un utilaj de comunicare util care permite de a defini relaţiile între guvernăminte, regulatori, operatori şi Uniunile restrânse şi tine cont de necesităţile partenerilor de sector.
Strategia poştală mondială a lansat o bază solidă pentru procesele de planificare regională şi naţională. Ea serveşte ca fundament pentru Program şi bugetul UPU, reflectă dezvoltarea dinamică a Uniunii, trasează calea sectorului poştal în ansamblul său.
Fondul pentru ameliorarea calităţii serviciului
Fondul pentru ameliorarea calităţii serviciului, creat în urma deciziei Congresului de la Beijing, are ca scop exclusiv de a finanţa proiecte în favoarea ameliorării calităţii serviciilor poştale ale ţărilor în dezvoltare.
Congresul poştal universal din Bucureşti a condus din nou FAQS, modificând clasificarea ţărilor şi alocând o contribuţie mai mare ţărilor mai puţin dezvoltate.
Proiectele FAQS
1) De a asigura frecvenţa şi regularitatea colectării curierului
Proiectul vizează reorganizarea sistemului de colectare a corespondenţei în capitala Chişinău, care este rău judecat şi nu mai răspunde la nevoile clienţilor. Se vorbeşte în particular despre:
-
De a elibera factorii de distribuire (pe jos) de greutatea de a ridica cutiile cu scrisori creând o reţea de colect specific asigurat de agenţi motorizaţi; durata turelor de distribuire va fi mult mai scurtă.
-
De a achiziţiona şi a instala cutii noi pentru scrisori.
-
De a mări cu această ocazie numărul de cutii selectând cu grijă locul lor de implantare.
-
De a controla orele efective de relevare prin intermediul unui sistem de sesuzare prin lectură optică al orei de relevare a fiecărei cutii.
Moldova aşteaptă de la acest proiect că el va facilita accesul clienţilor la reţeaua poştală şi va ameliora situaţia înaintării progresive.
2) Anul 2006 a fost introdus sistemul internaţional de urmărire a trimiterilor EMS "IPS Light"
-
Scopurile acestui proiect:
-
De a ameliora calitatea serviciilor de distribuire;
-
De a ameliora şi de a controla operaţiunile poştale;
-
De a ameliora neajunsurile de tratare a cererilor de informaţii al clientelei şi alpartenerilor serviciului poştal.
3) la 10 decembrie 2007 a fost implementat proiectul "Aplicarea sistemului IPS pentru scrisori"
Întru realizarea proiectului de implementare a sistemului IPS au fost dotate cu tehnica necesară conform proiectului 51 locuri de muncă. În 34 Centre de poştă raionale au fost instalate cîte 1 computer, o imprimată laser, un cititor cod cu bare, cu care putem comunica prin adresa electronică deschisă special pentru responsabilii de implementarea sistemului IPS. 17 locuri de muncă din cadrul CPTP au fost de asemenea dotate cu tehnica necesară şi construite reţele conform proiectului aprobat, inclusiv locul de muncă de la aeroport.
Odată cu implementarea sistemului IPS vom realiza obiectivul primordial al proiectului de implementare a sistemului IPS, cel de îmbunătăţire a calităţii serviciilor poştei de scrisori, colete si trimiterilor EMS, vom avea posibilitate de a efectua schimbul de informaţii de urmărire a trimiterilor poştale înregistrate cu partenerii poştali, vom generaliza datele statisticii poştale si rapoartele privind decontările internationale si vom crea o baza de date pentru eficientizarea serviciului reclamaţiilor cu clientela.