Informație de contact

SUPORT INFORMAȚIONAL

+373 22 270 044

program: de luni până vineri 08:00 - 17:00

Moldova, în topul 30 de țări cu cel mai înalt indice de dezvoltare poștală din lume

15 Octombrie 2020
 
În pofida crizei pandemice, prin eforturile și munca depuse de către Î.S. ”Poșta Moldovei”, Republica Moldova a ocupat locul 26 în clasamentul anual al Uniunii Poștale Universale (UPU), în conformitate cu Indicele de dezvoltare poștală (2IPD). Lista integrală include 170 de operatori poștali desemnați ai țărilor-membre UPU din cele 192 existente.
 
Fiecare dintre cele 170 de țări a fost evaluată în baza indicatorilor de eficiență (de la 0 la 100), conform celor patru aspecte ale dezvoltării poștale: fiabilitate, aspect care reflectă viteza livrării trimiterilor și urmărirea acestora; disponibilitate, aspect care sintetizează conectivitatea globală prin evaluarea dimensiunii rețelei și volumului schimbului de poștă; relevanță, aspectul ce estimează intensitatea cererii pentru portofoliul complet de servicii poștale; mobilitate, aspect care indică nivelul de diversificare a fluxurilor de venituri, precum și capacitatea de a inova și de a presta servicii poștale incluzive. În acest an Moldova a obținut 61,88 puncte.
 
Menționăm, că Moldova s-a situat în topul 30 al țărilor cu cel mai înalt indice de dezvoltare poștală din lume alături de alte țări europene, întrecând la acest capitol majoritatea țărilor din regiune. Indicele de dezvoltare poștală integrată (2IPD) a fost determinat prin utilizarea unei metodologii speciale și prin analiza indicatorilor bazei de date de urmărire a trimiterilor poștale pentru 2020. La fel, s-a apelat la statisticile oficiale privind activitățile operatorilor poștali (peste 100 de indicatori), dar și la statisticile proprii ale Uniunii Poștale Universale.
 
Realizând obiectivele incluse în Planul de afaceri trienal al Î.S. ”Poșta Moldovei”, ne exprimăm speranța că la capitolul indicilor dezvoltării poștale pentru anul 2021, Moldova va urca în top 20, aducând inovație, servicii poștale de calitate, rapiditate și comoditate clienților săi, dar și o infrastructură modernă a rețelei logistice, dotată în conformitate cu necesitățile societății.