Noi proceduri vamale pentru trimiterile poștale cu conținut de marfă

Știre

2 Iulie 2026

Începând cu 1 iulie 2026 Uniunea Europeană (UE) a introdus noi proceduri vamale pentru trimiterile poștale cu conținut de marfă. Acestea rezultă dintr-o serie de modificări ale Regulamentului delegat al Uniunii Europene 2015/2446 adoptat la 30 aprilie 2026 - privind în special definițiile, declarațiile vamale și elementele de date referitoare la taxele vamale aplicabile mărfurilor importate achiziționate prin vînzări la distanță.
Aceste modificări se aplică tuturor fluxurilor de poștă de intrare parvenite din țările din afara UE cu o valoare intrinsecă de maxim 150 EUR.
Noile cerințe se aplică tuturor trimiterilor poștale internaționale cu conținut de marfă care:
  • sunt destinate țărilor Uniunii Europene;
  • valoarea mărfurilor până la 150 de euro;
  • sunt transportate prin rețeaua poștală, indiferent de categoria acestora: pachete, colete sau EMS ( servicii de livrare expres).
Prin urmare, începând cu 1 iulie 2026, pentru trimiterile poștale internaționale expediate de către persoane juridice către persoane fizice (B2C) care cad sub incidența regulamentului UE, se va aplica o taxă vamală simplificată temporară de 3 EUR per articol (adică per articol individual înscris în factură sau declarația vamală), conform prevederilor legislației UE în vigoare. Operatorii poștali ai țărilor membre UE pot aplica suplimentar taxe de prelucrare și TVA.
Noile proceduri vamale nu se aplică trimiterilor poștale care nu cad sub incidența regulilor UE privind vânzările la distanță.Exemplele includ:
  • Cadouri între consumatori în valoare de până la 45 EUR; (C2C –expeditor persoană fizică/destinatar persoană fizică).
  • Trimiteri cu o valoare intrinsecă care depășește 150 EUR;
  • Alte mărfuri excluse din domeniul de aplicare al legislației UE.
Prelucrarea acestor trimiteri poștale în țările de destinație se va efectua în conformitate cu procedurile vamale actuale.
 
Lista țărilor din UE și link-ul de informare
privind taxele aplicabile pentru trimiterile poștale internaționale,
începând cu data de 01.07.2026
 
Țarile

Link de informare

1

Austria

https://www.post.at/en/p/c/import

2

Belgia

https://www.bpost.be/en/receive-parcel/customs

3

Croația

https://www.posta.hr/medjunarodni-promet

4

Bulgaria

https://www.bgpost.bg/en/customs.

5

Cipru

https://www.cypruspost.post/en/thalisupp

6

Cehia

https://www.ceskaposta.cz/en/sluzby/zasilky-zahranicni/celni-rizeni/ocekavate-zasilku-ze-zahranici

7

Danemarca

https://kundeservice.postnord.dk/s/topic/0TOVk0000001SblOAE/told?language=da

8

Estonia

https://www.emta.ee/en/private-client/consignments-travel-moving/consignments/declaring-consignment
https://www.emta.ee/en/private-client/consignments-travel-moving/consignments/gifts   

https://www.omniva.ee/help/customs-declaration

9

Finlanda

https://www.posti.fi/en/receiving/customs-clearance

10

Franța

https://aide.laposte.fr/contenu/pourquoi-la-poste-applique-des-frais-de-gestion-a-l-importation?t=r (https://www.laposte.fr/tarifs-postaux/catalogue-integral)

11

Germania

https://group.dhl.com/en/media-relations/press-releases/2021/deutsche-post-dhl-group-informs-customers-international-shipping-of-goods.html

12

Grecia

https://media.elta.gr/images/0/0/etairia/ektelonismos/eidiateliektelonismou_31012025eng.pdf

13

Ungaria

https://www.posta.hu/postal_customs_agent_service
https://www.posta.hu/static/internet/download/VAM_dijak-dijszabas_ENG.pdf

14

Irlanda

https://www.anpost.com/Post-Parcels/Receiving/Pay-Customs-Charge

15

Italia

https://www.poste.it/receiving-from-abroad

16

Latvia

https://pasts.lv/en/services/for-shipments/customs-2#pricing

17

Lituania

https://www.post.lt/lt/siuntu-deklaravimas

18

Luxemburg

https://www.post.lu/en/particuliers/colis-courrier/fomalites-douanieres

19

Malta

www.maltapost.com/customs

20

Țările de Jos

https://www.postnl.nl/en/receiving/parcels/receiving-from-abroad/
https://www.postnl.nl/en/customer-service/international-shipments/customs-clearance-costs/

21

Polonia

https://www.poczta-polska.pl/en/news/przypomnienie-oraz-zmiany-dotyczace-procesu-i-kosztow-obslugi-zgloszen-celno-podatkowych/

22

Portugalia

https://www.ctt.pt/particulares/receber/desalfandegar/fim-isencao-de-iva-desalfandegar

23

România

https://www.posta-romana.ro/en/a327/tariffs/postal-parcels/international/international-postal-parcels.html

24

Slovenia

https://en.posta.si/home/postal-services-/import-export (https://en.posta.si/Documents/Price%20lists/Customs%20Brockerage%20Services%20-%20Price%20List.pdf)

25

Slovacia

https://www.posta.sk/en/postage-costs

26

Spania

https://www.correos.es/es/en/customer-service/customs-information/import-vat-on-e-commerce

27

Suedia

https://www.postnord.se/en/private/preparations/customs-information/common-questions-and-answers-about-vat-on-shipment-from-non-EU-countries/