Rolul femeii în sectorul postal mondial și obiectivele dezvoltării durabile - deliberate în cadrul Congresului Uniunii Poștale Universale din Dubai
Știre
15 Septembrie 2025

În perioada 8-19 septembrie 2025, la Dubai, Emiratele Arabe Unite, dna Violeta Cojocaru, administrator al Î.S. “Poşta Moldovei” participă la cel de-al 28-lea Congres al Uniuniunii Poştale Universale - cel mai important for decizional al Uniuinii, care reuneşte reprezentanți din 192 state-membre.
În cadrul Congresului se vor stabili prioritățile următorului ciclu de activitate, având ca scop modernizarea, sustenabilitatea, incluziunea domeniului poştal. Deasemenea, vor avea loc alegeri pentru funcțiile de conducere ale Uniunii, componența Comitetelor, etc. Această participare a fost susținută de către Biroul Internațional al Uniunii Poştale Universale prin acordarea unei burse de 5 zile unor femei-lideri din segmentul poştal.
În cadrul Congresului, doamna Violeta Cojocaru a menționat următoarele:
“Organizațiile internaționale mondiale şi regionale îşi construiesc politicile bazate pe un set de valori care includ nediscriminarea, egalitatea, respectul pentru demnitatea umană și drepturile omului. Incluziunea financiară, egalitatea de șanse și egalitatea de tratament a femeilor în societate, la muncă, este o preocupare continuă. Uniunea Poştală Universală a demonstrat că respectă şi promovează aceste valori, iar prin implementarea unor proiecte concrete şi-a reiterat importanța şi utilitatea la realizarea acestor angajamente.
Subliniem, că la Poşta Moldovei activează peste 4 000 de angajați, din care cca 87% sunt femei.
Totodată, în cadrul acestui eveniment sunt organizate întruniri tematice la care se pun în discuție probleme și soluții ce țin de e-commerce, securitate cibernetică, logistică și sustenabilitate a serviciilor poştale.
Participarea la Congres oferă posibilități de împărtăşire a bunelor practici din domeniu, consolidare a parteneriatelor în derulare şi de stabilire a parteneriate noi.